Pe fondul epidemiei de COVID-19, Bursa de la Bucureşti anulează toate evenimentele din martie şi trimite angajaţii să lucreze de acasă

Autor: Tibi Oprea 13.03.2020

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital locale, a transmis miercuri seară că a luat măsuri de prevenţie a influenţei COVID-19 asupra activităţii curente şi a tuturor angajaţilor societăţii şi că are un Plan de Continuitate a Activităţii chiar şi pentru cazuri în care activitatea nu se mai poate desfăşura de la sediul central, „plan care implică chiar şi munca de la distanţă, telemunca“. 

„Încă din luna februarie, BVB a monitorizat cu atenţie evoluţia situaţiei aşa cum a fost prezentată de autorităţi şi a implementat măsurile de prevenţie necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii la nivelul operatorului de piaţă.