Italia recurge din nou la măsuri drastice: Toate bisericile catolice din Italia au fost închise. Reacţia Papei

Autori: Ştefan Ionescu , Otilia Serescu 13.03.2020

Italienii care se roagă la ajutor divin pentru a trece pandemia de coronavirus au primit o lovitură dură. Toate cele 900 de biserici catolice au fost închise din cauza numărului uriaş de decese, care a ajuns la 1.016, scrie, vineri Repubblica.it.

Adjunctul Papei Francisc, cardinalul Angelo De Donatis, a anunţat că decizia e valabilă până pe 3 aprilie şi le-a transmis credincioşilor să nu participe la slujba pe care o va oficia duminică Papa Francisc. Piaţa Sfântul Petru şi muzeele Vaticanului erau deja interzise turiştilor.

Măsurile nu sunt însă şi pe placul Suveranului Pontif.

„Măsurile drastice nu sunt mereu bune. Să ne rugăm Duhului Sfânt să le ofere păstorilor capacitatea de discernământ pastoral, astfel încât să poată furniza măsuri care să nu lase singur poporul sfânt şi credincios al lui Dumnezeu”, a spus Papa Francisc.