Centrele comerciale Auchan, Aushopping, Drumul Taberelor şi Coresi Shopping Resort îşi reduc temporar programul de funcţionare. Ce se întâmplă cu programul hipermarketurilor Auchan

Autor: Alex Ciutacu 13.03.2020

Compania imobiliara Ceetrus, fosta Immochan, a anunţat că centrele comerciale Auchan, Aushopping, Drumul Taberelor şi Coresi Shopping Resort îşi reduc temporar programul de funcţionare.

„Având în vedere evoluţia recentă a epidemiei de coronavirus în România şi din dorinţa de a lua toate măsurile necesare protejării clienţilor şi angajaţilor, Ceetrus România decide reducerea temporară a programului de funcţionare a celor 23 de centre comerciale din ţară”, a transmis dezvoltatorul.

Astfel, programul magazinelor din Centrele Comerciale Auchan, Aushopping, Drumul Taberelor şi Coresi Shopping Resort vor fi deschise temporar doar în intervalul 12.00 – 20.00, începând de luni, 16 martie.

Ceetrus atrage atenţia că programul hupermarketurilor Auchan rămâne neschimbat momentan.

Singurele excepţii în centrele comerciale vor fi în cazul locaţiilor de tip farmacie, drogherie, plafar şi sedii ale companiilor de utilităţi.