Familia Boca din Suceava vrea să investească 2 mil. euro într-un hotel în staţiunea Vatra Dornei. „Am achiziţionat un hotel al CFR în Vatra Dornei, ne dorim să creăm spaţii de relaxare, de spa, săli de conferinţe. Aşteptăm avizele şi autorizaţiile“

Autor: Georgiana Mihalache 16.03.2020

Familia Boca din Suceava, care controlează Dorna  Medical, unul dintre cei mai mari jucători locali din domeniul laboratoarelor de analize medicale, a cumpărat hotelul Bucovina de la Societatea Feroviară de Turism CFR, aflată în faliment. Planurile antreprenorilor urmăresc o investiţie de 2 mil. euro, dintre care o parte din fonduri europene, în modernizarea hotelului.

„Iniţial, am crezut că putem face ceva pe partea medicală, dar dimensiunile nu corespund. Hotelul are 50 de camere, vom face spaţii de relaxare, spa, săli de conferinţe, restaurante. Potenţialul zonei creşte prin locaţii moderne, spaţii spa, de tratamente”, a spus pentru ZF Roman Boca, unul dintre acţionarii Dorna Medical. El controlează compania alături de soţia sa, Rodica Boca, de profesie medic de laborator.