29.000 de antreprenori le cer Guvernului şi Parlamentului să ajute mediul de afaceri pentru a evita criza: „Numeroase afaceri vor ajunge să aibă probleme de cashflow, iar riscul de concedieri, insolvenţe şi falimente va creşte semnificativ”

Autor: Alex Ciutacu 15.03.2020

Antreprenorii români au formulat o petiţie online, cu peste 29.000 de semnatari, prin care cer Guvernului (oricare ar fi el) şi Parlamentului să sprijine mediul de afaceri românesc prin măsuri clare pentru a evita un număr ridicat de insolvenţe, falimente şi concedieri.

„Mai multe sectoare ale economiei sunt puternic afectate de criza cauzată de COVID19, cum ar fi turismul, HoReCa, transportul de persoane, organizarea de evenimente, dar şi resutl sectoarelor raportează deja scăderi semnificative ale vânzărilor. Din aceste cauze, numeroase afaceri vor ajunge să aibă probleme de cashflow, iar riscul de concedieri, insolvenţe şi falimente va creşte semnificativ, creând efecte în cascadă care ne vor afecta pe toţi. Fără îndoială, prioritatea 0 în această perioadă trebuie să fie încetinirea propagării COVID19 şi protejarea populaţiei, dar în acelaşi timp Guvernul trebuie să facă o prioritate din a lua măsuri care să ajute mediul de afaceri să depăşească această perioadă neagră”, a explicat Radu Hassan, cofondator & CEO al SmartBill.

Petiţia este iniţiată de compania SmartBill, fondată în Sibiu de Radu Hasan, Ioana Hasan şi Mircea Căpăţînă, şi formulată împreună cu Valentina Saygo, managing partner Ask for Accounting.

Antreprenorii spun că în momentul de faţă priorităţile sunt să îşi protejeze personalul şi să îşi conserve fluxul de numerar.

Comisia Europeană a anunţat o serie de măsuri financiare pentru a susţine companiile, dar pentru a putea beneficia pe plan local, „reacţia rapidă este esenţială”, consideră Alexandra Smedoiu, partener, Servicii Fiscale, Deloitte.

„Există deja estimări potrivit cărora pericolul pe care coronavirusul îl reprezintă pentru economie este mult mai mare decât cel pe care îl reprezintă pentru sănătate. Miile de miliarde de dolari, pierdute pe pieţele financiare internaţionale, doar în această săptămână, reprezintă un semnal clar în această direcţie. Autorităţile europene şi naţionale nu trebuie să neglijeze acest aspect şi, cu siguranţă, va fi nevoie de măsuri de sprijinire a mediului de afaceri pentru a depăşi această perioadă în care cel mai mare pericol vine din încertitudine”, spune Smedoiu.

Guvernul României, oricare ar fi el, trebuie să se mobilizeze şi să creeze cât mai rapid un cadrul pentru a ajuta antreprenorii din fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană.

„Comisia Europeană a anunţat deja măsuri financiare de sprijin pentru criza generată de coronavirus din fondurile structurale necheltuite. Este vorba de 7,5 miliarde euro care vor putea fi injectaţi, de exemplu, către IMM-urile care vor avea dificultăţi din cauza crizei. Pentru Italia, Comisia a anunţat că este pregătită cu măsuri suplimentare care ar putea fi necesare ca un remediu la turbulenţele severe cu care se confruntă economia sa. La rândul său, Guvernul italian a anunţat că va aloca 25 miliarde de euro pentru a ajuta economia să facă faţă impactului epidemiei de coronavirus. Aşadar, există sprijin european şi cadru legislativ necesar care să permită intervenţia autorităţilor în sprijinirea medilui de afaceri. Reacţia rapidă este esenţială”, punctează ea.

 

Ce vor antreprenorii de la Guvern şi Parlament

  1. Ajutor de stat pentru taxele salariale pentru firme aflate in dificultate
  2. Modificarea legislatiei pentru somaj tehnic
  3. Scutirea de la plata sumelor accesorii, dobanzi si penalitati de intarziere la ANAF
  4. Amanarea termenului de plata a TVA la minim 60-90 zile de la declarare
  5. Deblocarea urgenta a TVA de rambursat de catre ANAF
  6. Compensarea indemnizatiei de concediu medical de recuperat de la Casa de Sanatate
  7. Eliminarea celor 5 zile de concediu suportate din Fondul de Salarii de catre angajator
  8. Bonificatii pentru contribuabilii care platesc obligatiile in termen, cu aplicabilitate directa 10 - 20% si imediata
  9. Scutiri de impozite pentru angajari noi
  10. Extinderea scutirii pentru profitul reinvestit
  11. Amanarea la plata a creditelor bancare pentru persoanele juridice afectate, pe o perioada de minim doua luni
  12. Acordarea de imprumuturi pentru IMM cu dobanda zero si garantate de stat pentru societatile aflate in dificultate
  13. Digitalizarea si debirocratizarea institutiilor publice
  14. Eliminarea restrictiilor pentru angajarea zilierilor
  15. Eliminarea taxei pentru handicap sau inlocuirea cu achizitii de la unitati protejate
  16. Modificarea plafonului pentru esalonare fara garantii
  17. Eliminarea popririlor pe perioada fortei majore pentru domeniile de activitate aflate in dificultate
  18. Scutiri de la plata impozitelor pe cladiri
  19. Obligativitatea legala de a se achita facturile furnizorilor in termen de maxim 45 zile
  20. Modificarea legislatiei fiscale in privinta clientilor incerti, a ajustarii de TVA pentru acestia si a eliminarii plafonului de 30% pentru constituirea de provizioane pentru riscul de neincasare a clientilor
  21. Modificarea procedurii pentru obtinerea certificatului de forta majora si eliminarea taxei pentru obtinerea acestuia