Firea, apel către privaţi: Donaţi centrelor de carantină alimente şi obiecte

Autor: Petriana Condrut 14.03.2020

Gabriela Firea anunţă că mai sunt disponibile 180 de locuri de carantină în centrele speciale şi mai există centre reervă cu o capacitate totală de peste 140 de locuri. Primarul general face apel către companiile private să doneze centrelor alimente centrelor.

"In prezent, in centrele de carantina din Capitala se afla 270 de persoane venite in special din Italia. Mai sunt disponibile 180 de locuri de carantina si mai avem centre rezerva cu o capacitate totala de peste 140 de locuri. Conationalii nostri nu vor ramane fara un acoperis deasupra capului sau fara medicamente, apa, hrana, obiecte de igiena si ingrijire personala. Fac un apel catre toate companiile private, asociatiile sau fundatiile, sa sprijine in continuare autoritatile locale si sa doneze centrelor de carantina alimente si obiecte de stricta necesitate. Numai solidari vom putea fi eficienti iar cei care au nevoie de noi vor primi mai rapid ajutor", scrie Gabriela Firea, pe Facebook.

Centrul de primire donatii se afla la Arena Nationala – bd Basarabia 37-39. Edilul anunţă şi că apa de la robinet din Bucureşti este potabilă şi se face teste zilnice.

"STB igienizează şi decontaminează toate cele 1.600 de vehicule care asigura transportul public. Operatorii de salubrizare din toate sectoarele Capitalei spala cu clor arterele din Bucuresti!. Primaria Capitalei, prin DGASMB, impreuna cu Directiile de asistenta sociala de sector anunta ca in cele 7 centre de carantina din Bucuresti, cu o capacitate totala de 450 de locuri, mai sunt in prezent 180 de locuri libere", mai scris Firea.