Numărul cazurilor confirmate de COVID - 19 creşte la 121

Autor: Dorin Oancea 14.03.2020

O femeie şi doi bărbaţi sunt cele mai recente cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus din România, numărul cazurilor ajunge la 121. 

âCaz 119 este o femeie de 25 ani din Cluj Napoca, întoarsă din Berlin în 11 martie.

Caz 120 este al unui bărbat de 46 ani, din Satu Mare, întors din Italia în 11 martie, aflat în carantină.

Caz 121 este al unui bărbat din Bucuresti, de 37 ani, intors Norvegia în 13 martie, internat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Bucureşti.

Cu peste 100 de cazuri, România a intrat în scenariul 3. În scenariul 3 medicii vor face triaj epdemiologic în corturile instalate în curtea spitalelor, iar spitalele de boli infecţioase nu vor trata decât cazurile de infecţie cu SARS Cov 2.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă începând de luni.