Liga 1 s-ar putea disputa după reguli diferite în acest final de sezon, din cauza coronavirusului

Autor: Răzvan Stîngă 15.03.2020

Liga 1 şi-ar putea modifica modul de desfăşurare, din cauza coronavirusului. Andrei Vochin, consilier FRF, a declarat că dacă situaţia nu va permite disputarea meciurilor din play-off şi play-out, ar putea să se găsească idei pentru stabilirea ierarhiei finale.

În play-out, ultimele patru echipe ar putea juca un mini-campionat, iar cele mai slabe ar retrograda.

Deocamdată, problema nu a fost expusă şi în grupa pentru campionat, unde CFR Cluj, FCSB şi Craiova sunt marile favorite.

„Depinde de cât de mult se va prelungi problema şi ce se va întâmpla cu competiţiile europene, că de la UEFA în jos trebuie să vezi ce decizii se iau. În funcţie de competiţiile europene, tu trebuie să anunţi nişte echipe care merg în cupele europene. (...) Mult mai corect mi s-ar părea, dacă nu ai timp să joci toate etapele, iei play-out-ul şi faci nişte meciuri eliminatorii. De exemplu, în play-out să fie o cupă sau echipele de pe ultimele 4 locuri să joace între ele 3 etape într-o grupă şi de aici s-ar alege echipele retrogradate”, a spus Andrei Vochin, citat de Telekom Sport.

Fotbalul european e în carantină după ce coronavirusul a ajuns la statistici îngrijorătoare. Cea mai dificilă situaţie se înregistrează în Italia, unde au fost depistaţi pozitiv cei mai mulţi fotbalişti.