Ferrari a oprit producţia pentru F1 şi pentru maşinile de serie din cauza pandemiei de coronavirus

Autor: Radu Stroe 15.03.2020

Compania Ferrari a anunţat că fabricile de producţie pentru Formula 1 şi pentru maşinile de serie vor fi închise până la 27 martie.

Compania italiană a adoptat această măsură din cauza faptului că resursele s-au consumat şi, din pricina pandemiei, nu pot reaproviziona.

”Această decizie a fost luată de companie pentru siguranţa angajaţilor şi urmează unui număr mare de măsuri preventive deja implementate de companie pentru a garanta cele mai înalte standarde de sănătate, în lumina pandemiei de COVID-19. Compania, care a asigurat producţia continuă până în acest moment, în timp ce a prioritizat sănătatea angajaţilor, întâmpină primele probleme serioase în privinţa proviziilor, care nu mai permit o producţie continuă”, a anunţat Ferrari.

Nu se cunoaşte încă data la care noul sezon de Formula 1 va debuta.