Alegerile locale ar putea fi din nou amânate. Orban anunţă noi consultări cu partidele

Autor: Diana Grigore 15.03.2020

Alegerile locale ar putea fi amânate, în contextul epidemiei de coronavirus, a anunţat Ludovic Orban, în cadrul unei videoconferinţe de presă. Premierul susţine că va exista o nouă consultare cu partidele parlamentare, după ce va fi analizată evoluţia răspândirii cu Covid-19.

„Amânarea alegerilor, ştiţi că faţă de data iniţială pe care o considerăm potrivită, data de 14 iunie. La consultările cu partidele parlamentare am convenit de principiu asupra datei de 28 iunie, urmând să vedem care sunt evoluţiile şi urmează să luăm o altă decizie, sigur cu consultarea partidelor parlamentare, dacă amânăm sau nu aceste alegeri. Este prematur să avem discuţii. E greu de anticipat care va fi evoluţia răspândirii”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

În cadrul consultărilor avute luna aceasta cu liderii partidelor parlamentare a fost stabilită data de 28 iunie pentru organizarea alegerilor locale.