UPDATE: Bursa îşi accentuează căderea spre mijlocul şedinţei, indicii afişând scăderi cuprinse între 8% şi 9,5%

Autor: Roxana Rosu 16.03.2020

Bursa îşi accentuează căderea spre mijlocul şedinţei, indicii afişând la ora 12.00 scăderi cuprinse între 8% şi 9,5%, în condiţiile în care toate acţiunile principale sunt pe roşu, cu  pierderi de 4-11%.

Indicele principal al Bursei de la Bucureşti, BET, afişa un minus de 8,5%, BET-Fi de 9,3%, iar BET-NG de 5,4%.

Dintre principalele acţiuni cotate, Fondul Proprietatea are -11,2%, Medlife - 10%, Nuclearelectrica -9%, Banca Transilvania are -8,7%, BRD - 8,2%.

Pe plan extern, bursele europene continuă să scadă după ce au deschis şedinţa de tranzacţionare pe minus, în contextul în care temerile legate de o eventuală recesiune puternică se extind în mai multe ţări din regiune.   Indicele londonez FTSE 100 scade cu 6%, în timp ce indicele german DAX se tranzacţiona pe o scădere de 7%.

În Franţa, indicele CAC 40 avea la ora locală 12.00 un minus de 8%.

 


Bursa deschide prima şedinţă a săptămânii pe roşu, toţi indicii fiind la ora 10.00 în scădere, cu peste 3%, tendinţă care s-a accentuat după primele tranzacţii. 

Indicele principal al Bursei de la Bucureşti, BET, afişa un minus de 4%, BET-Fi de 3,5%, iar BET-NG de 3,2%.

Dintre principalele acţiuni cotate, Banca Transilvania are -1,5%, Transelectrica -1.2%, Digi -4,2%, Fondul Proprietatea - 2,8%, iar ROmgaz - 2%.

În schimb, OMV Petrom a deschis pe verde, cu un plus de 1%, Purcari de 2,3%, iar BRD de 1,78%.  

Săptămâna trecută BVB a avut toate cele cinci şedinţe de tranzacţionare pe minus, indicele principal BET prăbuşindu-se  cu 17,6%, cel mai abrupt declin de la Ordonanţa 114 încoace, adică din decembrie 2018, arată datele agregate de ZF.

Lichiditatea a fost peste media acestui an, remarcându-se şedinţele de tranzacţionare din din 9 şi 12 martie când rulajul de tranzacţionare a depăşit 100 de milioane de lei. Întrebarea investitorilor este ce urmează, dar brokerii şi analiştii cu care a discutat ZF spun că este extrem de greu, dacă nu imposibil, de anticipat dinamica indicelui BET în perioada următoare.