Laurenţiu Duică, Colliers: Guvernul trebuie să implementeze măsuri noi pentru a păstra forţa de muncă revenită în ţară din cauza coronavirusului. În ultimii ani problema forţei de muncă s-a acutizat mult în România, în special în partea de vest a ţării, unde s-a ajuns chiar la un şomaj negativ

Autor: Bogdan Alecu 17.03.2020

Piaţa forţei de muncă din România poate profita cel mai mult de pe urma întoarcerii multor români din Italia, Spania, Germania sau Franţa, dacă Executivul de la Bucureşti va implementa suficient de repede măsurile necesare. 

„Cei care lucrează acum în HoReCa sau construcţii în Italia, Franţa sau Spania se vor gândi să rămână aici, însă în România trebuie adoptate măsuri urgente pentru ca acest lucru să se întâmple. Spre exemplu, guvernul trebuie să înceapă în forţă construcţia de infrastructură şi să adopte măsuri pentru sprijinirea acestora“, a spus Laurenţiu Duică, partner & head of industrial agency în cadrul companiei de consultanţă Colliers International.