Lupta împotriva pandemiei: MApN a anunţat că a instalat opt corturi pentru triajul epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare aflate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa. Numărul spitalelor din ţară unde au fost instalate astfel de corturi e de peste 20.

Autor: Ana Petrescu 17.03.2020

MApN a anunţat că a instalat opt corturi pentru triajul epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare aflate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa. Numărul spitalelor din ţară unde au fost instalate astfel de corturi e de peste 20.

„Forţe şi mijloace aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru instalarea a opt corturi destinate triajului epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare din ţară situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa. Astfel, numărul spitalelor civile şi militare din ţară în care au fost instalate asemenea corturi se ridică la peste 20”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării într-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.

Sursa citată mai spune că „circa 70 de specialişti – personal medical, specialişti în achiziţii, logistică, precum şi jurişti, acţionează în prezent în sprijinul autorităţilor centrale şi locale”.

MApN reaminteşte că la linia specială Tel Verde pusă la dispoziţia oamenilor de către Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti acţionează, pe lângă medici şi asistente din instituţiile medicale militare, studenţi ai Institutului Medico-Militar (ofiţeri-studenţi din anii V şi VI), care s-au oferit voluntar.