Intră în scenă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, în criza coronavirus. Vrea să acorde sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit

Autor: Claudia Medrega 17.03.2020

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) susţine că poate acorda sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit, facilitând în acest fel accesul la finanţare «în condiţii şi la costuri cât mai avantajoase».

Finanţarea investiţiilor sau a activităţii curente a IMM-urilor, pe perioade scurte, medii sau lungi, se poate face solicitând băncilor partenere accesarea garanţiilor financiare oferite de FNGCIMM. Procesul de acordare va fi simplu şi rapid, pe baza aceleiaşi documentaţii solicitate la acordarea creditului, fără alte deplasări sau costuri suplimentare, a transmis Fondul.

Impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra mediului de afaceri este încă la început iar continarea activităţii şi finanţarea companiilor, vor fi priorităţile perioadei următoare, pentru mediul de afaceri şi cel financiar.

«Garanţiile financiare sunt instrumente anticiclice intens utilizate în atenuarea şocurilor economice asupra mediului antreprenorial, cu efecte semnificative în perioadele de criză şi post-criză, iar din această perspectivă, îi asigurăm pe toţi beneficiarii şi partenerii noştri că FNGCIMM oferă un parteneriat solid  pentru continuarea activităţii companiilor. Transmitem acelaşi mesaj de susţinere şi pentru clienţii noştri, care au achiziţionat Prima Casă, Prima Maşină sau au accesat programul guvernamental, Investeşte în tine.”, a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.

FNGCIMM a transmis că va colabora cu autorităţile în identificarea şi operaţionalizarea altor măsuri economice destinate susţinerii întreprinzătorilor, în această perioadă dificilă. « Instituţional, dispune de capacitatea de analiză pentru a acorda garanţii beneficiarilor care activează în diferite sectoare economice, are capacitatea tehnică (norme/proceduri interne, sistem informatic) şi capacitatea organizatorică (personal specializat şi cu experienţă, reţea naţională de unităţi teritoriale) pentru intensificarea activităţilor de finanţare-garantare în baza convenţiilor de lucru semnate cu peste 25 de instituţii finantatoare şi sub supravegherea prudenţială a BNR.