În contextul crizei coronavirusului, Banca Transilvania decide să reducă până la 100% ratele de credit la firme pentru următoarele 6 luni. Persoanelor fizice, banca le dă posibilitatea să amâne până la 3 rate

Autor: Claudia Medrega 18.03.2020

♦ Ömer Tetik, CEO al BT: „ Banca Transilvania se va plia pe planurile de susţinere ale altor bănci în cazul clienţilor comuni, acolo unde BT nu este banca principală, deoarece în acest mod poate fi susţinut un număr mai mare de firme româneşti“.

Banca Transilvania, cea mai mare ban­că de pe piaţa românească, a anunţat ieri un prim set de măsuri imediate pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor care lucrează cu banca şi sunt afectate de actualul context al pandemiei de coronavirus.

Măsurile care au intrat în vigoare ieri şi se aplică imediat sunt reducerea până la 100% a ratelor de credit ale firmelor pentru urmă­toa­rele 6 luni, „acolo unde se justifică şi anali­zând impactul imediat şi pe termen mediu.“