ANPC propune o nouă măsură în contextul pandemiei: Plafonarea preţurilor produselor care fac parte din coşul minim de consum

Autor: Dorin Oancea 17.03.2020

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar - aşa cum este el definit de lege - , în scopul protejării cetăţenilor, informează autoritatea. 

ANPC spune că, în contextul pandemiei declanşate de noul coronavirus şi a decretării stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, există o creştere substanţială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piaţă, în condiţiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual, aşa că propune măsura plafonării preţurilor pentru a preveni comportamentele comerciale incorecte sau ilegale şi posibilele creşteri substanţiale de preţuri.

În egală măsură, în magazinele de retail se impune aplicarea unor limite rezonabile privind cantităţile din acelaşi produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs şi pentru a preveni eventuale sincope în aprovizionare.

ANPC îi încurajează pe consumatori să sesizeze, mai ales în această perioadă, toate situaţiile neconforme sau practicile comerciale incorecte pe care le constată în magazine, inclusiv eventuale neconcordanţe între preţul unui produs la raft şi cel facturat la casa de marcat, sau inadvertenţe între preţul unui produs aflat la promoţie şi cel de referinţă, precum şi altele asemenea, în scopul prevenirii oricăror derapaje care pot interveni în actul comercial într-o perioada de criză.