Administratorii Romgaz propun acţionarilor dividende de 620,5 milioane lei din profitul pe 2019 şi din rezultatul reportat: randament cumulat de 6%

Autor: Tibi Oprea 19.03.2020

Consiliul de Administraţie al Romgaz (simbol bursier - SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a avizat joi, în vederea înaintării spre aprobare către adunarea generală a acţionarilor din 22 (23) aprilie 2020, un dividend brut de 1,61 lei pe acţiune, din care 1,39 lei este aferent profitului pe anul 2019, iar 0,22 lei este aferent rezultatului reportat, potrivit unui comunicat la Bursă.

Luând în considerare preţul curent de tranzacţionare de miercuri, 18 martie, randamentul unui dividend este de 6%, arată calculele realizate de ZF.

Astfel dividendele cuvenite acţionarilor conform propunerii de repartizarea a profitului pe anul 2019 sunt în sumă de 535,7 milioane lei, iar cele din rezultatul reportat al companiei sunt în cuantum de 84,8 milioane lei, ceea ce înseamnă că investitorii ar urma să fie remunaraţi cu dividende totale de 620,5 milioane lei, potrivit calculelor realizate de ZF.

În propunerea administratorilor, dividendele se vor plăti în lei începând cu data de 24 iulie 2020.

Romgaz a încheiat anul 2019 cu un profit net de 1,43 miliarde lei, în creştere cu 4,5% faţă de rezultatul din 2018, la afaceri consolidate de 5,1 miliarde lei, plus 1,5%, potrivit raportului financiar preliminar.

Creşterea afacerilor a fost susţinută de  majorarea cu 4,4% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţie proprie, cât şi a celor achiziţionate,  de majorarea cu 11% a veniturilor din servicii de înmagazinare şi de dublarea veniturilor din vânzarea de condensat, în pofida scăderii veniturilor din vânzarea de energie electrică cu 51%.

De la începutul anului, acţiunile Romgaz se tranzacţionează în scădere cu 28,8%, pe fondul unui rulaj de 267,6 milioane lei, emitentul ajungând 10,7 miliarde lei valoare bursieră.

Compania din energie este controlată în porporţie de 70% de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.