Este oficial: Franţa intră în stare de urgenţă. Senatul a aprobat iniţiativa

Autori: Teodora Marinescu , Dorin Oancea 20.03.2020

Senatorii francezi au aprobat un proiect de lege care permite Guvernului să aibă atribuţii speciale pentru a lupta împotriva noului coronavirus.

Textul, care urmează să fie analizat vineri în Adunarea Naţională a Franţei, permite Guvernului să restricţioneze libertatea de mişcare a oamenilor pe o perioadă de două luni.

Guvernul poate luate de asemenea măsuri speciale pentru a ajuta companiile din Franţa care au fost afectate de epidemie.

Franţa a trecut joi de pragul de 10.000 de cazuri de coronavirus, iar 108 persoane au murit în doar 24 de ore.