Colliers: Care sunt principalele măsuri pe care le pot lua proprietarii de clădiri de birouri pentru siguranţa angajaţilor din companiile chiriaşe şi pentru optimizarea costurilor

Autor: Cristina Bellu 20.03.2020

Proprietarii de clădiri de birouri pot lua măsuri rapide pentru igienizarea spaţiilor şi a sistemelor termice şi de ventilaţie în această perioadă în care o mare parte dintre angajaţii companiilor chiriaşe lucrează din afara biroului, putând opta chiar pentru punerea în conservare a clădirilor în care chiriaşii au implementat sistemul de lucru de acasă în procent de 100%, potrivit unui material al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International.

Astfel, contribuie la limitarea riscurilor epidemiologice şi asigură optimizarea utilizării resurselor, cu efecte asupra costurilor de management ale clădirii.

„Am construit un plan de continuitate specific acestei situaţii pentru clădirile pe care le administrăm. Pornind de la grija pentru sănătatea oamenilor din clădiri, am reglementat în acest plan nevoia de continuitate, de predictibilitate şi de flexibilitate, mijloacele de comunicare digitală, sursele de informare şi obligaţiile de comunicare către partenerii noştri, precum şi componenţa şi responsabilităţile structurii de administrare. Asistăm la o mobilizare exemplară a companiilor, pe toate planurile”, explică Oana Adjudeanu, Deputy Head of Property Management în cadrul Departamentului de Real Estate Management Services al Colliers.

O acţiune preventivă de dezinfecţie prin nebulizare în toate spaţiile comune ale clădirilor şi, ideal, şi în spaţiile închiriate, împreună cu chiriaşii, este primul pas recomandat, urmând măsurile şi normele impuse de autorităţi din acest punct de vedere, potrivit consultanţilor Colliers International.

Igienizarea completă şi revizia instalaţiilor de încălzire şi răcire (VCV) şi centralelor de tratare şi ventilare a aerului (CTA) sunt de asemenea recomandate. „Aceste operaţiuni cresc gradul de eficienţă a clădirii, dar şi nivelul de igienă, atât de important în acest context. În această perioadă, echipa Colliers s-a mobilizat şi se adaptează rapid cu soluţii viabile pe care le implementăm zilnic”, completează Oana Adjudeanu.

În anumite situaţii, este de asemenea recomandată oprirea funcţiei de recirculare ale sistemelor de tratare şi ventilare a aerului. Aceste sisteme pornesc în unele cazuri doar o oră pe zi, până la revenirea chiriaşilor în clădire. De asemenea, mai pot fi efectuate lucrări care, în mod normal, sunt programate în afara orelor de program, iar etajele goale pot funcţiona pe modul ”unoccupied”, pentru a reduce consumul şi a asigura o temperatura minimă în spaţiul respectiv.

Ca măsură suplimentară de protecţie, în contextul epidemiologic actual, la schimbarea turelor, echipele de întreţinere sau administrare nu trebuie să se mai suprapună şi astfel nu mai interacţionează direct. Consultanţii Colliers recomandă şi intensificarea rondurilor de dezinfecţie a suprafeţelor din interior, operaţiunile putând fi efectuate rapid, mai ales când clădirea nu este ocupată.

„Astăzi ne desfăşurăm activitatea în condiţii speciale şi alegem să vorbim despre aceste recomandări de bună practică pornind de la experienţa extinsă a colaboratorilor noştri şi a echipei Colliers de Property Management. De la declanşarea acestei situaţii speciale analizăm, atât la nivelul echipei Colliers în ansamblu, cât şi la nivelul echipelor de proiect, diferite scenarii, de la funcţionarea în regim redus sau de conservare, până la închiderea completă pe fondul unor posibile decizii ale autorităţilor şi redeschiderea ulterioară, încercând să documentam şi să pregătim cât mai multe posibile acţiuni. Totodată, încurajăm proprietarii de clădiri, chiriaşii şi colaboratorii să eficientizeze resursele şi chiar să direcţioneze echipele către acele zone din societate în care este cea mai mare nevoie de ele, pe activităţi care pot contribui la supravieţuirea business-ului şi la sprijinirea societăţiii în ansamblu”, adaugă Alexandru Atanasiu, Associate Director în cadrul Departamentului de Real Estate Management Services al Colliers.

Portofoliul total administrat de Colliers ajunge la aproape 550.000 de metri pătraţi de spaţii industriale şi de birouri, şi include proiectele de birouri Equilibrium, Business Garden Bucharest, The Office din Cluj-Napoca, The Bridge, Hermes Business Campus, Ştefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliul de birouri deţinut de Adam America, portofoliul de birouri deţinut de Smartown Group, Allianz Office Building Braşov şi Vox Technology Park din Timişoara, precum şi trei parcuri industriale în Timişoara, Braşov şi Arad şi parcul industrial ELI Park 1 dezvoltat de Element Industrial în nordul Capitalei.