Opinie FT: Marile bănci centrale şi-au făcut treaba. Este acum rândul politicienilor să protejeze locurile de muncă

Autor: Catalina Apostoiu 23.03.2020

Banca Centrală Europeană a făcut un pas către restabilirea credibilităţii sale, pachetul anunţat de preşedinta Christine Lagarde fiind unul ambiţios şi impresionant. Indiferent de ce se va întâmpla, pasul făcut de bancă reduce puternic temerile privitoare la o nouă criză a zonei euro. Nu există niciun motiv pentru a anticipa o destrămare dezordonată a zonei euro, se arată într-o opinie a boardului editorial al Financial Times.

BCE nu a fost singura care a făcut un pas major. Banca Angliei a lansat la scurt timp un program de achiziţii de active de 200 miliarde de lire sterline şi a redus dobânda de referinţă la 0,1%, cea mai scăzută din istoria de 325 de ani a băncii.

Deşi măsurile ar trebui să stabilizeze temerile privind lichiditatea în zona euro şi UK, acestea nu vor fi suficiente. Este acum rând politicienilor Europei să vină cu programe de cheltuieli care să ofere susţinere muncitorilor şi companiilor îngrijorate cu privire la viitor, scrie Financial Times. Inundarea sectorului financiar cu lichiditate nu poate ajuta familiile să-şi plătească facturile.

În pofida acţiunilor băncilor centrale, totul este în  acelaşi timp influenţat de fluxurile globale. Presiunile existente acum asupra finanţării în dolari indică eşecul stabilirii euro drept monedă alternativă de constituire a rezervelor. În plus, şi proiectul de adâncire a pieţelor europene de capital ca alternativă la SUA a eşuat, se arată în opinia boardului FT.

Au existat în acelaşi timp manifestări publice de lipsă de unitate cu privire la abordarea BCE. Banca a ajuns să-l contrazică public pe şeful băncii centrale austriece, care a declarat că politica monetară şi-a atins limitele.

Semne similare de dezacord sau eşecuri de cooperare în rândul liderilor UE vor alimenta populismul naţionalist, scrie FT. Populiştii eurosceptici din nord se vor grăbi să catalogheze stimulentele BCE drept semn al nefuncţionării euro. Populiştii din sud ar fi caracterizat o lipsă de acţiune drept o trădare a solidarităţii.

BCE şi Banca Angliei merg însă în direcţia corectă, scrie FT.

Politica monetară nu poate rezolva toate problemele cu care se confruntă economia, însă politicienii nu au niciun fel de scuză, ci trebuie să intervină şi să acţioneze decisiv.