Cătălin Naftan, HR Paylex Consulting: Sunt multe companii care vor să fie ghidate în tot hăţişul ăsta legislativ care este acum

Autor: Miruna Diaconu 23.03.2020

Cătălin Naftan, fondatorul companiei HR Paylex Consulting, firmă ce se ocupă cu consultanţa în zona de resurse umane, spune că în această perioadă multe companii doresc consultanţă pentru a putea înţelege măsurile legislative şi pentru a fi ghidate către cele mai bune soluţii. Pe lângă partea de consultanţă, în această perioadă este mult de muncă şi la nivel operaţional, pentru că noile măsuri legislative înseamnă şiu un volum mai mare de documente.

“În toată această perioadă pe acest lucru ne concentrăm, pe de o parte pe zona de consultanţă pentru că sunt multe companii care vor să fie ghidate în tot hăţişul ăsta legislativ care se petrece acum şi pe de altă parte avem foarte mult de muncă la nivel operaţional. Toate măsurile care se implementează presupun un volum destul de mare de documente, colegii mei lucrează de acasă şi din fericire avem de muncă”, spune Cătălin Naftan, fondator HR Paylex Consulting, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Antreprenorul precizează că în această perioadă caută să angajeze doi specialişti în payroll. “Acum angajez, pe noi această perioadă ne-a prins în plină expansiune. Avem proiecte în derulare şi nevoia pe care o avem noi acum este în zona de specialişti de payroll, avem nevoie de oameni care să ştie cum să calculeze salarii, avem 2 poziţii pe partea de payroll, iar cei care sunt interesaţi mă pot contacta pe paylex.ro”, precizează Cătălin Naftan.