Opinie Adrian Şter şi Raluca Maxim, D&B David şi Baias: Concurenţa în timpul pandemiei: schimbări majore de abordare

Ziarul Financiar 23.03.2020

În contextul pandemiei, societăţile comerciale se văd nevoite să acţioneze într-un mediu în continuă schimbare, caracterizat de existenţa unor provocări particulare, precum creşterea costurilor materiei prime, cererea crescută pentru unele produse, instabilitatea lanţului de aprovizionare, probleme legate de fluxul de numerar ori, în anumite cazuri, restricţii privind funcţionarea magazinelor. Unicitatea provocărilor întâlnite, precum şi necesitatea rezolvării acestora în regim de urgenţă, pot conduce la soluţii ad hoc care ridică anumite riscuri de natură concurenţială.

Efectele COVID-19 asupra modului în care vor fi puse în aplicare reglementările de concurenţă sunt diverse şi dificil de anticipat. Astfel, conduita unilaterală pare a fi mai strict sancţionată, în timp ce înţelegerile între competitori pot, în anumite condiţii, beneficia de un tratament mai  tolerant.

Dincolo de aceste aspecte, situaţia companiilor e îngreunată şi de dificultatea inerentă de a asigura conformarea cu regulile concurenţă în contextul COVID-19, ţinând cont de potenţialele dificultăţi aduse în procesele de lucru de munca la domiciliu a angajaţilor societăţii. Navigarea acestor soluţii la limită este extrem de dificilă, motiv pentru care obţinerea de asistenţă juridică de specialitate este absolut esenţială în evitarea încălcării regulilor de concurenţă şi aplicării unei amenzi de până la 10% din cifra de afaceri globală.

Cooperarea între companii pe durata crizei