Helicopter money, cecuri, subvenţii, Kurzarbeit: de această dată, către omul de rând trebuie să meargă bailout-urile de la stat

Autor: Bogdan Cojocaru 24.03.2020

Jandarmii disciplinei fiscale nu vor mai sancţiona deficitele, băncile centrale şi-au scos la vedere armele grele cu care apără cos­turile de finanţare joase ale guvernelor şi pun bani aproape gratuiţi în farfuriile băn­cilor şi ale pieţelor - ultima criză financiară mondială a format deja un reflex. Însă în faţa coronavirusului este nevoie de o armă nouă: de această dată, omul de rând trebuie să primească bailout-urile, după cum scrie Rana Foroohar, editorialist la Financial Times. Germania s-ar putea să aibă o soluţie în acest sens, testată, rodată şi îmbrăţişată acum, în contextul coronavirusului, de tot mai multe guverne.

Îndemnul Ranei Forooharnu nu este singular, crescând presiunile pe guvernele lumii ca pentru a atenua şocurile coronacrizei să încalce unul dintre cele mai mari tabuuri ale ortodoxiei economice: să pună oamenilor bani în buzunar - să arunce cu bani din elicopter (helicopter money, quantitative easing pentru oamenii simpli).

„Vremuri extraordinare cer acţiuni extra­ordi­na­re“, a spus preşedintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde pe Twitter când şi-a anunţat pla­nu­rile pentru a copleşi pieţele datoriilor cu cash, scopul acestei măsuri fiind ţinerea sub control a cos­tu­ri­lor de finanţare ale unor ţări greu încercate de criză cum este Italia.

Efectele crizei financiare din 2008-2009, sau mai bine zis ale greşelilor de atunci, se simt şi în prezent. Creşterea senzaţiei de inegalitate în ceea ce priveşte distribuirea veniturilor în anumite pături sociale, sentimentul că sunt lăsaţi în urmă pe care l-au avut unii oameni în anii de boom economic, ascensiunea populismului politic sunt câteva din acestea. „Dacă vrem ca democraţia liberală şi capitalismul să supravieţuiască crizei COVID-19, nu ne putem permite să repetăm abordarea greşită de acum un deceniu de a pune societatea să plătească pierderile şi de a privatiza profiturile“, explică Forooharnu, care aminteşte că în criza anterioară guvernele au preferat să salveze băncile. În actuala criză, companiile mari sunt în situaţia de atunci a băncilor - împovărate cu datorii, cu capitalul construit pe datorie, dependente de inginerii financiare care creează iluzia creşterii şi inovaţiei. Industria aeriană este în criză, producătorii de petrol au probleme mari, mai ales cei din SUA, Boeing nu va supravieţui mult fără ajutor.

Dacă în trecut companiile americane îşi rein­vesteau veniturile în creşterea capacităţii de pro­ducţie, acum creează „valoare“ micşorându-se şi distribuind avuţia acţionarilor, adică bogaţilor. Criza din 2008 aproape că a topit sistemul financiar global, aşa că băncile au avut nevoie de salvare. Între timp, băncile supravieţuitoare şi-au revenit şi au devenit şi mai bogate, însă milioane de americani şi-au pierdut locuinţele deoarece nu şi-au mai permis să-şi plătească ratele la ipoteci. Multe dintre locuinţe au fost cumpărate de grupuri de private equity, care au putut plăti cash pentru ele pe treptele judecătoriilor. În felul acesta, Blackstone a devenit cel mai mare proprietar de locuinţe din SUA. În deceniul de după criza financiară, companiile de tehnologie, reducerile de taxe, dobânzile foarte mici şi banii ieftini au făcut ca pieţele de acţiuni să prospere în ritm exploziv. De „revenire“ a profitat mai ales clasa socială care deţine active. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, veniturile săptă­mânale au rămas la nivelul din 1974. Corona-viru­sul creează din nou nevoie de bailouturi. Dar de această dată, când economiile din toată lumea se pră­bu­şesc, cetăţenii de rând şi consumatorii trebuie pro­te­jaţi. Ziarista FT propune plăţi imediate în cash pentru cetăţeni, soluţie sugerată de mulţi economişti. Preşe­dintele american Donald Trump se laudă cu pro­punerea ca fiecare adult american să primească un cec de 1.000 de dolari, iar fiecare copil unul de 500 de dolari ca stimulent economic pe timp de criză. Experţi în credite spun că un alt pas important este îngăduirea ca datoriile populaţiei să fie plătite mai târziu. Pentru ajutarea companiilor mici şi mijlocii, spun unii analişti, mai folositoare ar fi acordarea de sub­venţii în loc de împrumuturi care ar însemna şi mai multă îndatorare.

Companiile care vor bani de la gu­vern trebuie să garanteze protejarea locurilor de muncă, iar în schimbul banilor de la stat ar trebui să ce­deze guvernului acţiuni preferenţiale. Bloomberg scrie că cecurile de la Washington, în realitate credite fiscale de care beneficiază oricine, s-ar putea să nu sosească suficient de repede pentru a atenua im­pac­tul actualei crize deoarece pregătirea unei astfel de mă­suri ar necesita câteva luni şi nimeni nu garan­tea­ză că banii vor ajunge într-un final acolo unde este mai mare nevoie de ei, cum ar fi restau­rantele şi alte ast­fel de firme care acum se îndreaptă rapid spre fali­ment.

De aceea, Bloomberg propune ca guvernul să dea bani direct companiilor care să amortizeze astfel veniturile pierdute. În ceea ce priveşte muncitorii, sunt economişti care spun că pentru cei din indus­triile afectate de criză este suficientă creşterea asi­gurărilor de şomaj.

Sheila Bair, fostă preşedintă a US Federal Deposit Insurance Corporation, o agenţie guvernamentală americană care protejează fondurile din depozitele constituite la bănci, cere forţarea băncilor să suspende plata bonusurilor, a recompenselor financiare, dividendelor şi răscumpărările de acţiuni din sistemul bancar pentru ca astfel să fie majorată capacitatea de creditare cu mii de miliarde de dolari. Aceasta pentru că, scrie Bair în FT, inundarea sistemului financiar cu lichiditate, deşi este o măsură importantă, nu este suficientă pentru a proteja economia.

În Germania, speranţa este că un sistem încercat, testat şi rodat, proiectat special pentru recesiuni economice cum este cea care se apropie, va împiedica din nou o explozie a şomajului. Este vorba de ceea ce nemţii numes „Kurzarbeit“, un sistem de subvenţii pentru angajaţii în pericol de disponibilizare. Iar acest sistem a devenit unul dintre cele mai de succes exporturi ale Germaniei. Prin acest mecanism, companiile cu probleme pot trimite angajaţii acasă sau pot reduce drastic programul de lucru, iar statul va înlocui o parte substanţială din venitul pierdut. Astfel, firmele se pot asigura că nu vor rămâne fără forţa de muncă de care au nevoie, iar statul că o recesiune nu va ucide consumul. Aceste subvenţii sunt „unul din motivele pentru care Germania şi-a revenit aşa de repede după criza 2008-2009“, spune Anke Hassel, profesor de politici publice la Hertie School din Berlin. Cu tradiţia lor pentru un stat providenţă puternic, Danemarca, Suedia şi Norvegia au urmat exemplul Germaniei introducând subvenţii mari pentru angajaţii care altfel riscă să-şi piardă locul de muncă. Guvernul britanic are în vedere aplicarea unui program asemănător, în care subvenţiile vor acoperi 80% din salariu. În Germania, schema acoperă 60% din salariul de dinainte de criză, iar pentru actuala coronacriză guvernul a extins aria de aplicare a mecanismului astfel încât companiile îl pot accesa când doar 10% din personal este afectat de turbulenţele economice, faţă de o treime anterior. Miza este mare: companiile germane investesc mult în pregătirea forţei de muncă, iar penuria din anii trecuţi a arătat cât de preţioasă este aceasta. †

Spania şi-a modificat recent sistemul ERTE pentru a se asigura că muncitorii suspendaţi temporar de la locul de muncă “şi pot primi aproximativ 70% din salariile lor ca asigurare socială. În Franţa, ministrul finanţelor Bruno Le Maire a declarat că măsurile sale de urgenţă de 45 miliarde de euro includ 8,5 miliarde de euro pentru astfel de plăţi timp de două luni către angajaţii disponibilizaţi.

 

Citiţi aici ZF e-paper de astăzi