Cehia şi-ar putea menţine graniţele închise timp de doi ani

Autor: Catalina Apostoiu 24.03.2020

Şeful biroului de criză din Cehia Roman Prymula a declarat că restricţiile adoptate de ţara sa în legătură cu pandemia de coronavirus ar putea dura până la doi ani, acestea depinzând în mare măsură de managementul crizei în alte ţări din Europa şi din lume, potrivit expats.cz.

Călătoriile internaţionale ar putea fi limitate pentru următorul an sau doi, iar cetăţenii cehi pot fi siguri că vor merge în vacanţa de vară doar în interiorul Cehiei.