Micii antreprenori nu cedează. Bianca Georgescu a dezvoltat o colecţie de încălţăminte pentru copii în parteneriat cu fabrica de încălţăminte Tino din Braşov

Autor: Florentina Niţu 24.03.2020

„Săptămâna trecută am lansat colecţia şi deja am avut primele comenzi. Am produs circa 100 de bucăţi din fiecare model.“

Bianca Georgescu, fondatoarea brandului cu acelaşi nume de încălţăminte şi accesorii pentru femei şi bărbaţi, a creat o colecţie de încălţăminte pentru copii în parteneriat cu fabrica de încălţăminte Tino din Braşov, cu peste 100 de ani de existenţă pe piaţă şi peste 20 de magazine proprii în România.

„Eu sunt din Braşov şi într-o zi am intrat întâmplător în fabrică. Aşa am constatat că avem nevoie unii de ceilalţi. Eu aveam nevoie de ei, pentru că aveau o capacitate mare de producţie, iar ei aveau nevoie de cineva cu suflu proaspăt. (…) În 1 februarie am început colaborarea. Am făcut o colecţie modernă de încălţăminte pentru copii – barefoot”, spune Bianca Georgescu.