Mişu Negriţoiu, bancher: România are suficiente resurse financiare pentru compensarea unor pierderi importante, dar cheia succesului stă în colaborarea autorităţilor publice cu sectorul privat. Avem o necunoscută la capacitatea de distribuţie, mai ales când este vorba de fonduri publice

Acum şase luni, Coronavirus nu a apărut în nicio prognoză economică şi nici nu a fost menţionat în vreo analiză a riscurilor potenţiale, care să influenţeze cu atâta forţă funcţionarea normală a economiei mondiale, anul acesta sau chiar până la sfârşitul deceniului.

Dar în numai două luni (ianuarie - februarie), producţia industrială a Chinei a scăzut cu 13,5%, vânzările cu 20% şi investiţiile cu 24% (The Economist), după izolarea completă a unei singure regiuni din cauza Covid-19 (Wuhan), iar la mai puţin de o lună de la primele acţiuni de izolare din Italia (Lombardia, Veneto), Europa şi America de Nord sunt practic închise în totalitate.

Instituţii fundamentale ale pieţei unice europene - libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă - au fost suspendate, iar producţia de mărfuri şi servicii este întreruptă în cea mai mare parte, ca urmare a măsurilor impuse de gestionarea crizei sanitare şi umanitare.

Deocamdată, lumea gestionează numai criza sanitară pentru salvarea vieţilor omeneşti, cu orice preţ, în principal din resursele naţionale. Este prea devreme să avem date statistice cu privire la situaţia economiilor în trimestrul I/2020, dar restricţiile se extind de la o zi la alta. Pachetele de asistenţă publică, anunţate deja pentru compensarea efectelor economice, depăşesc cu mult volumul asistenţei pentru asanarea crizei financiare din 2008.

Din această perspectivă, impactul trebuie sa fie unul major, având în vedere incertitudinea duratei şi amploarea crizei în continuă răspândire geografică.

Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să punem acum un diagnostic sau să identificăm soluţiile. Asistenţa publică este anunţată la pachet, fără multe detalii, dar tinde chiar către 10% din Produsul Intern Brut (Germania). Se preconizează  un amestec de soluţii pentru economia reală, dar şi economia monetară, cu o dimensiune macroeconomică, dar şi microeconomică, pe termen scurt şi termen mediu.

Cele mai active sunt băncile centrale, care adresează în principal criza de lichiditate, prin soluţii deja cunoscute din criza financiară precedentă.

Criza de lichiditate din 2008 a avut însă un caracter sistemic, localizată la nivelul instituţiilor financiare (too big to fail), identificată în bilanţurile contabile şi dimensionată cu uşurinţă. Injecţia de resurse din sectorul public s-a făcut ţintit, deficitele acoperite dintr-o dată, ca să protejeze economia reală, restructurată ulterior prin contribuţia sistemului bancar.

După o contracţie scurtă, de 2-3 ani, economiile naţionale şi-au revenit şi au înregistrat, de atunci, o creştere continuă. Absorbţia pierderilor din bilanţurile băncilor (faimoasele NPL - credite neperformante), restructurarea companiilor şi plata datoriilor au fost realizate într-o perioadă de 5-10 ani.

De data aceasta, primul efect asupra economiilor este tot o criză de lichiditate, dar împrăştiată în sume individuale mult mai mici, la nivelul operatorilor economici de producţie şi servicii, de la producători independenţi, întreprinderi mici şi mijlocii, până la marile corporaţii. Suma agregată a acestor deficite este însă substanţială (neidentificată încă) şi provine din blocarea producţiei şi livrărilor, prin dispariţia pieţei (ex. turism, transporturi etc) sau prin măsurile de izolare impuse de autorităţile guvernamentale, care antrenează în lanţ diminuarea substanţială a veniturilor şi încasărilor, în timp ce cheltuielile se menţin (în principal cu forţa de muncă).

Salariaţii sunt direct afectaţi din cauza presiunii pe veniturile angajatorilor, iar persoanele cu activităţi independente prin dispariţia sau reducerea comenzilor. Guvernul României a aprobat deja, pentru o perioadă limitată, plata drepturilor salariale din fonduri publice, în regim de şomaj tehnic. Alte cheltuieli operative pot fi acoperite prin facilităţile bancare existente, în cadrul unor acorduri de amânare şi/sau rescadenţare a ratelor la credite, inclusiv prin folosirea garanţiilor de stat.

Spre deosebire de criza financiară, băncile nu au nicio problemă de lichiditate, alta decât toate celelalte entităţi economice, respectiv izolarea, şomajul tehnic şi eventual reducerea activităţii. Deocamdată, bilanţurile lor sunt sănătoase, capitalizarea este solidă şi au portofolii cu nivel de risc acceptabil. În perspectivă, există însă riscul să acumuleze un volum substanţial de credite neperformante (NPL), în principal din portofoliile existente.

Este esenţială gestionarea situaţiei în condiţiile facilităţilor de lichiditate oferite de banca centrală şi/sau de trezoreria statului, care să acopere expunerile suplimentare din prelungirea şi rescadenţarea liniilor existente, ca şi pentru facilităţile noi. Se înţelege, cu o politică de supraveghere mai permisivă şi cu un apetit de risc mai flexibil, cel puţin pe o perioadă de 6 luni.

În acest timp, agenţii economici trebuie să-şi revizuiască proiecţiile de venituri şi încasări, în vederea îmbunătăţirii lichidităţii, sau/şi sa-şi revizuiască, restrângă sau restructureze activitatea, în contextul mutaţiilor din piaţă şi a profilului consumatorilor. Nicio finanţare nu poate fi făcută decât plecând de la un plan de activitate realist şi de la proiecţii de cash-flow credibile. Aici se pot întâmpla mutaţii majore, până la resetarea întregului model de business şi redimensionarea activităţii.

Este de aşteptat ca în România să existe resurse financiare suficiente pentru compensarea unor pierderi temporare, determinate de întreruperi de activitate sau restructurări, dar depinde numai de durata crizei şi de capacitatea de absorbţie a fiecărei societăţi comerciale, în noile condiţii de piaţă.

Suspendarea Pactului de Stabilitate în UE (care înlătură limitarea deficitului bugetar la 3%), dă frâu liber autorităţilor să cheltuie oricâte resurse consideră că au nevoie, pentru sănătatea populaţiei şi refacerea economiilor. Nu avem încă estimări oficiale, pe date agregate, privind scăderea economiei în 2020.

Estimările analiştilor par încă optimiste (BRD, scădere PIB in 2020 de până la 7%). Dar cel mai probabil autorităţile (de aşteptat Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză?) vor lucra pe scenarii mobile, funcţie de scenariile crizei sanitare. În cel mai bun caz, anul 2021 va fi unul de stabilitate şi consolidare, iar revenirea pe creştere în 2022.

Cheia succesului în această încercare nemaiîntâlnită stă în colaborarea autorităţilor publice cu sectorul privat. Nimeni nu deţine soluţia şi nici cheia seifului cu bani pentru rezolvarea problemelor. Distribuirea resurselor şi absorbţia lor la o multitudine de beneficiari, în spiritul proporţionalităţii şi echităţii sociale, este o mare provocare.

Avem o necunoscută la capacitatea de distribuţie, mai ales când este vorba de fonduri publice, care sunt solicitate în această perioadă cu mult peste resursele pe care le deţine statul. Atât accesul la fonduri cât şi absorbţia lor presupun abordări instituţionale noi, digitale, dar şi un management profesionist al proiectelor. Acestea se pot externaliza la instituţiile financiare publice şi private sau la entităţi de servicii profesionale.

Mişu Negriţoiu a fost preşedinte la ING Bank şi la ASF.