Pentagon preconizează: Epidemia de coronavirus ar putea dura câteva luni în Statele Unite

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 28.03.2020

Epidemia de coronavirus ar putea dura câteva luni în Statele Unite, iar armata americană va contribui în toată această perioadă la eforturile antiepidemice, anunţă Pentagonul.

Epidemia de Covid-19 ar putea dura câteva luni pe teritoriul Statelor Unite, a afirmat luni Mark Esper, secretarul american al Apărării, citat de agenţia de presă Reuters.

"Cred că trebuie să ne facem planuri pentru cel puţin câteva luni şi luăm toate măsurile necesare în acest sens. Sunt încrezător că după această perioadă de câteva luni vom trece peste această criză", a declarat Mark Esper.

Preşedintele Donald Trump a declarat că analizează modalităţi de reluare a activităţilor economice începând de săptămâna viitoare, chiar dacă epidemia pare să se extindă rapid, iar spitalele se pregătesc pentru un număr mare de cazuri.

La rândul său, generalul Mark Milley, şeful Statului Major reunit al armatei SUA, a declarat că nu ştie cât va dura epidemia, dar, pe baza situaţiei din alte ţări, s-ar putea prelungi până în iulie. "Dacă va fi aceeaşi situaţie, ne gândim probabil la sfârşitul lunii mai, iunie, ceva de acest gen, ar putea fi până în iulie", a spus Milley.

În prezent, în Statele Unite sunt 46.805 de cazuri confirmate de coronavirus şi 593 de morţi, conform bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Citiţi aici ZF e-paper de astăzi