Mihai Găvan, HCM Global Sales Director, TotalSoft: Nu trebuie să ne speriem de munca de acasă, productivitatea scade în primele zile, dar îşi revine şi poate fi mai mare decât în munca de la birou

Autor: Ramona Cornea 25.03.2020

Mihai Găvan, HCM Global Sales Director, TotalSoft, afirmă că organizaţiile nu trebuie să se teamă de productivitatea angajaţilor loc când aceştia muncesc de acasă.

”Nu trebuie să ne speriem de munca de acasă, productivitatea angajaţilor scade în primele zile pentru că oamenii nu sunt obişnuiţi să lucreze astfel, însă încep să se adapteze la noile condiţii. Productivitatea creşte după şi este mai bună decât în lucrul de la birou. Acest lucru se întâmplă în toate companiile cu care discut”, a declarat Mihai Găvan în cadrul video-conferinţei ZF HR Trends.

 De asemenea, el afirmă că departamentul de resurse umane al companiilor trebuie să fie încurajate să utilizeze procesele electronice pentru a pune la dispoziţia angajaţilor documentele necesare în această perioadă.

”Trebuie să încurajăm HR-ul să utilizeze procesele electronice. Cred că departamentul de HR are o misiunea foarte importantă – aceea de a continua business as usual prin zona operaţională şi prin a pune la dispoziţia angajaţilor documentelor necesare. Este esenţial în această perioadă să nu mai avem contact fizic şi de aceea am implementat lucrul de acasă”, a adăugat Mihai Găvan.

Ce a mai declarat Mihai Găvan: