Adrian Sârbu, scrisoare către premier şi Parlament: E nevoie de măsuri pentru susţinerea mass-media!

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 25.03.2020

Adrian Sârbu, fondator al celor mai importante instituţii media din România din ultimii 30 de ani şi al asociaţiei jurnaliştilor Media Pro (împreună cu Ion Cristoiu şi Marius Tucă) a transmis o scrisoare premierului Ludovic Orban, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care cere urgent sprijin sub forma comenzilor de stat, a subvenţiilor şi garanţiilor bancare pentru susţinerea activităţii jurnaliştilor şi a instituţiilor media, în contextul crizei economice generate de epidemia de coronavirus şi starea de urgenţă.

Scrisoarea a fost transmisă şi principalelor instituţii media.

Sprijinul lunar pe care Adrian Sârbu îl cuantifică drept necesar pentru supravieţuirea întregii industrii media este de 5 milioane de euro, dar şi instituirea unor garanţii bancare specifice pentru aceste instituţii pentru asigurarea, în acest an, al unui capital de lucru de 20 de milioane de euro.

Redăm integral scrisoarea:

Stimate Domnule Prim-Ministru

Ca om politic de inalta responsabilitate sunt convins ca intelegeti rolul fundamental al presei si al mass media profesioniste in perioada unei crize fara precedent. Ele sunt canalul esential al comunicarii guvernamentale, promovarii si urmaririi respectarii legilor si indeplinirii responsabilitatilor sociale, sensibilizarea si implicarea cetatenilor, devoalarea si amendarea “fake news”. Nu in ultimul rand, ele vegheaza la respectarea drepturilor si liberatilor fundamentale ale cetateanului.

Asa cum v-am spus in repetate randuri, criza si declansarea starii de urgenta au avut drept efect si reducerea drastica a veniturilor pe care institutiile de presa si mass media le obtin, in primul rand, din publicitate.

In calitate de antreprenor media, creator al celor mai importante institutii de profil din Romania (ProTv, Ziarul Financiar, Mediafax), fondator - alaturi de Ion Cristoiu si Marius Tuca - al Asociatiei Jurnalistice Media Pro, va propun cateva solutii rapide si care ar putea fi implementate in timp util - fiind la dispozitia Domniei voastre – care ar asigura salvgardarea unui domeniu esential pentru interesul public:

1. initierea si derularea de campanii guvernamentale de informare, similar cu cele derulate in campaniile electorale care sa asigure comenzi de advertising si evenimente virtuale;

2. infiintarea unor scheme “soft funds” prin care sa se acopere costul unor campanii de informare coordonate de profesionisti in comunicare, prin intermediul carora sa se ofere sprijin psihologic “in masa” catre populatie;

3. asigurarea coplatii pentru salariile resursei umane din fondul de somaj (tinand cont de faptul ca numai costurile cu salariile ale institutiilor de presa si mass media sunt de aprox 5 milioane de Euro pe/ luna);

4. instituirea de garantii bancare specifice pentru industrie, pentru capital de lucru – 20 mil EUR;

5. pentru companiile care activeaza in domeniul presei si care se afla in reorganizare sau insolventa, suspendarea efectuarii platilor catre creditori in temeiul planurilor de reorganizare cel putin pana la sfarsitul anului astfel incat sa se asigure o perioada post-criza care sa permita reintrarea in conditiile de functionalitate care sa permita realizarea de venituri.

Avand convingerea ca intelegeti pe deplin nevoia sustinerii acestei industrii esentiale pentru continuarea functionarii statului,

Va multumesc,
ADRIAN SÂRBU