Hidroelectrica, care cochetează o listare la bursă, şi-a bugetat venituri de 3,9 mld. lei pentru 2020 şi un profit de 1,1 mld. lei. Buget uriaş pentru achiziţia CEZ

Autor: Liviu Popescu 26.03.2020

♦ Hidroelectrica şi-a bugetat 3,8 mld. lei pentru achiziţii de participaţii, cel mai probabil active ale cehilor de la CEZ.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, şi-a bugetat pentru 2020 venituri totale de 3,9 miliarde de lei, în scădere cu 10% faţă de cele realizate anul precedent, şi un profit net mai mare cu 23%, la circa 1,1 mld. lei.

În proiectul de buget supus votului acţionarilor pe 24 aprilie 2020, respectiv Ministerul Energiei (80%) şi Fondul Proprietatea (20%), nu se menţionează dacă indicatorii financiari sunt bugetaţi luând în calcul criza generată de răspândirea coronavirusului în Ro­mânia.