Dragoş Petrescu, fondator al City Grill: Cea mai importantă resursă sunt angajaţii. Industria HoReCa să folosească facilitatea şomajului tehnic! „Aveam 320.000 de oameni angajaţi în industrie, care astăzi sunt fără activitate. Riscul ca ei să intre în şomaj sau să se reorienteze către alte industrii este foarte mare.”

Autor: Miruna Diaconu 29.03.2020

Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill, spune că pentru antreprenorii din industria HoReCa, în această perioadă, cel mai important lucru este păstrarea angajaţilor, astfel încât, după reluarea activităţii, firmele să se poată baza pe forţa de muncă pregătită.

“Cea mai importantă resursă sunt angajaţii. Recomanda tuturor din industria HoReCa să îşi păstreze oamenii şi să folosească facilitatea şomajului tehnic, măcar 75% din salariul de bază să fie livrat lună de lună angajaţilor. Este foarte important să ne păstrăm oamenii, iar când o luăm de la capăt să nu o luăm de la capăt cu feţe noi”, a spus Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill, în cadrul emisiunii de business ZF 15 minute cu un antreprenor.