BCR donează 2,5 mil. lei pentru sănătate şi educaţie în contextul epidemiei de coronavirus

Autor: Mircea Nica 26.03.2020

BCR,  a coua cea mai mare bancă de pe piaţa locală, s-a mobilizat pentru a dona 2,5 mil. lei către spitalele locale, comunităţile şI ONG-urile implicate în procurarea şI colectarea materialelor sanitare şI pentru a sprijini persoanele vulnerabile, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii.

“Suntem într-un moment în care trebuie să fim solidari unii cu alţii, să aducem împreună ce avem mai bun. Facem parte zi de zi din comunităţile locale, lucrăm împreună cu ele şi credem în puterea comunităţii. Aşa că am decis să ne implicăm şi mai mult în susţinerea lor, pentru a contribui la efortul comun de a trece cu bine peste această perioadă”, a transmis Sergiu Manea, CEO BCR.

El a mai adăugat că printre iniţiativele la care contribuie BCR în mod direct şi concret se numără susţinerea fondului de urgenţă pentru spitale deschis de organizaţia Salvaţi Copiii, iar angajaţii băncii din toată ţara sunt în contact permanent cu unităţile medicale locale şi le-a fost pus la dispoziţie un fond care oferă suport financiar.