FMI în criză: Iordania primeşte un împrumut de 1,3 miliarde dolari

Autor: Alex Ciutacu 26.03.2020

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un împrumut de 1,3 miliarde dolari pentru Iordania, întrucât economia deteriorată a statului arab a primit lovituri suplimentare în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit FT.

Fondul a anunţat că programul de împrumut era gândit dinainte de pandemie, însă a fost modificat şi adaptat pentru a susţine cheltuielile suplimentare care au apărut în combaterea răspândirii virusului.

„Economia Iordaniei a continuat să se lovească de obstacole semnificative. Stabilitatea macroeconomică a fost menţinută, însă vulnerabilităţile fiscale rămân”, a spus Mitsuhiro Furusawa, director-adjunct în cadrul FMI.

Iordania s-a confruntat cu o stangare a creştere şi o majorare a şomajului printre tineri, încă dinainte de pandemie.

Problemele economice au fost accentuate de conflictele pe care le-a avut cu vecinii din Siria şi Irak, în urma cărora au fost închise coridoare comerciale importante, iar 1,3 milioane de sirieni au încercat să se refugieze în Iordania.

În ultima săptămână, guvernul a impus măsuri stricte pentru a încetini răspândirea coronavirusului, precum declanşarea stării de urgenţă, întrucât să oprească turismul în interiorul statului şi a impus carantină totală pentru populaţia de 10 milioane de locuitori a ţării.

Iordania are peste 170 de cazuri de COVID-19, dar nu a înregistrat încă niciun deces.