Orange vine cu un nou concept de abonament - Yoxo - fără perioadă minimă contractuală, care poate fi administrat digital, fără vizite în magazin

Autor: Adrian Seceleanu 27.03.2020

Orange, liderul pieţei locale de telecom, a lansat pe piaţă un nou tip de abonament la servicii de telefonie mobilă, sub brandul Yoxo, care poate fi administrat prin intermediul unei aplicaţii mobile, fără vizite în magazin. La data lansării Yoxo by Orange se adresează clienţilor care au o cartelă Orange PrePay sau un abonament a cărui perioadă contractuală a încetat şi care doresc să activeze un abonament digital. Acesta include minute şi SMS-uri naţionale nelimitate alături de pachete de date mobile ce pornesc de la 20 GB şi ajung până la 140 GB, cu tarife pornind de la 30 de lei pe lună. 

„Yoxo by Orange reprezintă o premieră absolută pe piaţa din România, fiind primul abonament exclusiv digital, administrat prin intermediul unei aplicaţii mobile dezvoltate pentru Android şi iOS. Acest abonament 100% digital oferă clienţilor control şi flexibilitate, dar şi posibilitatea de a-şi gestiona în orice moment atât resursele cât şi costurile.“