Guvernul francez le spune companiilor în care e acţionar să nu mai plătească dividende în 2020: Renault, Orange şi Air-France KLM, printre companiile vizate

Autor: Alex Ciutacu 27.03.2020

Guvernul francez le cere companiilor în care este acţionar să nu plătească dividende în 2020, într-un apel la „solidaritate”, pe fondul impactului pandemiei de COVID-19, potrivit FT.

„Pentru companiile în care statul este acţionar, chiar şi cu o participaţie minoritară, le vom cere să nu plătească dividende”, a spus Muriel Penicaud,  ministrul Muncii din Franţa, într-un interviu pentru televiziunea CNEWS.

Decizia guvernului francez vine după ce o parte dintre aceste companii au decis pe cont propriu să reducă dividendele pentru a ţine de cash şi pentru a evita reacţiile controversate – în cazul în care vor avea nevoie de ajutor de stat pentru a fi salvate în criză.

Un alt factor care a contribuit la decizie a fost presiunea sindicatelor care au solicitat eliminarea plăţilor către acţionari în 2020.

Statul este acţionar direct în mai multe companii franceze mari, precum compania aeriană Air-France KLM, producătorul auto Renault şi compania de telecom Orange.