Coronavirus: Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, le cere clienţilor să efectueze donaţii pentru sprijinirea angajaţilor din cadrul Amazon
Directorul executiv al Amazon Jeff Bezos este subiectul unei controverse după ce a publicat un fond de ajutor al angajaţilor care lucrează în timpul pandemiei de COVID-19, potrivit The Independent.
Fondul de ajutor Amazon a fost creat cu 25 de milioane de dolari pentru a ajuta „angajaţii şi partenerii” companiei, fiind în primul rând vizaţi angajaţii care livrează produse de-a lungul Statelor Unite.
Pe lângă faptul că Amazon a cheltuit 25 de milioane de dolari pentru crearea fondului, compania oferă posibilitatea publicului de a dona orice sumă pe care o consideră importantă.
„Nu ne aşteptăm ca toată lumea să facă asta, poţi dona către fond doar dacă simţi nevoia”, a scris Amazon pe site-ul oficial.
Însă mişcarea a fost aspru criticată. Un client al companiei a scris pe Twitter următoarele:
„Cum se face că firma ta valorează peste un TRILION de dolari şi ceri publicului să facă donaţii într-un fond de ajutor? De parcă Amazon nu poate să îşi plătească angajaţii de unul singur.”
Amazon este evaluată la un trilion de dolari, iar averea netă a lui Jeff Bezos este estimată la 114 miliarde de dolari, ceea ce îi oferă titlul de cel mai bogat om de pe planetă. În 2018, compania a raportat un venit de 11 miliarde de dolari, însă nu a plătit niciun cent guvernului.
Pe măsură ce pandemia continuă să se răspândească şi tot mai mulţi consumatori îşi îndreaptă atenţia asupra site-ului de e-commerce, compania anticipează venituri mult mai mari anul acesta.