Preşedintele Klaus Iohannis: Împreună vom trece prin această criză

Autor: Andreea Tobias 28.03.2020

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, după vizita la Spitalul Militar de Campanie ROL II destinat pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, mulţumit de spital. „Împreună vom trece prin această criză”, a afirmat preşedintele.

Iohannis a spus că Spitalul Militar de Campanie ROL II este gata.

„După această criză vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din Romînia”, a anunţat preşedintele, care apoi a vorbit despre măsurile luate de autorităţi şi a dat din nou sfaturi.

„Oricât de bine ar fi pregătite autorităţile, o parte semnificativă îi revine fiecărui român. Este foarte important să evitaţi contactul cu alţi oameni, să vă atingeţi, să vă îmbrăţişaţi. Evitaţi cu orice preţ să vă întâlniţi în locuri închise cu alţi oameni. Oricât de paradoxal ar suna, cel mai important e să ne spălăm pe mâini, să evităm să ne atingem fizic cu alte persoane”, a declarat preşedintele.

Potrivit şefului statului, este o perioadă foarte grea, iar lucrurile vor fi mai grave: „Ne aşteptăm la o creştere a numărului bolnavilor, dar vedem că statul se pregăteşte din ce în ce mai bine. (...) Împreună vom trece prin această criză”.

Redăm declaraţia completă a preţedintelui Iohannis, remisă de Administraţia Prezidenţială:

„Tocmai am vizitat acest spital, care, în timp record, a fost asamblat aici, în această locaţie, un spital militar care este pregătit să primească pacienţii care vor fi trimişi aici cu simptome de COVID-19.

Este impresionant ce au reuşit militarii şi cu personalul medical militar să realizeze în puţine zile. Am vizitat toate secţiile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcţiune, dar este gata pregătit şi în următoarele ore va primi toate acreditările şi va intra în funcţiune.

Iată, deci, că suntem pregătiţi. România este pregătită pentru a face faţă cât se poate de bine acestei epidemii.

Însă, în acelaşi timp, trebuie să spun că după ce se termină această criză, care, din păcate, va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România şi vom lua toate măsurile pentru a avea dotările cu care să facem faţă oricărei situaţii, şi unei epidemii, şi unui dezastru.

Şi, în acest sens, îi asigur pe români că suntem pregătiţi acum, dar în continuare vom lua măsurile pentru a fi şi mai bine pregătiţi.

Oricât de pregătite ar fi autorităţile, şi sunt bine pregătite, o parte semnificativă revine fiecărui român în acest demers de a preveni răspândirea coronavirusului.

Este foarte, foarte important – şi o să repet acest lucru la fiecare declaraţie pe care o fac – evitaţi contactul cu alţi oameni! Evitaţi să vă atingeţi! Evitaţi să vă îmbrăţişaţi! Evitaţi cu orice preţ să vă întâlniţi într-un loc închis cu mai mulţi oameni. Respectaţi toate normele de igienă! Oricât de paradoxal ar suna, cel mai important lucru este să ne spălăm foarte des pe mâini, să evităm să ne atingem fizic cu alte persoane.

Este o perioadă grea, este o perioadă foarte grea. Din păcate, şi asta ne-o spun experţii, lucrurile în continuare vor fi mai grave. Ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toţii că şi statul se pregăteşte din ce în ce mai bine.

Îmi doresc foarte mult ca şi românii să fie din ce în ce mai bine pregătiţi şi să respecte aceste norme. Împreună vom trece prin această criză. Vă mulţumesc!”.

Spitalul de campanie, ridicat recent de Armată, este o secţie a Spitalului Militar Central şi se află în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” de la Otopeni.

Spitalul va trata cazurile uşoare şi medii de Covid-19.

Ultima dată, spitalul a fost operaţionalizat în 2015, în timpul epidemiei de Ebola, însă nu a fost folosit.