Schimbarea radicală a consumului în numai o lună: de la achiziţia de produse pentru un stil de viaţă sănătos, la îmbulzeala pentru provizii, shopping online şi până la o nouă normalitate

Autor: Cristina Roşca 28.03.2020

Actuala pandemie a schimbat treptat, dar sigur comportamentul de consum, fiecare moment cheie în acest proces precum şi fiecare nouă restricţie impusă de autorităţi ducând la o adaptare a stilului de a face cumpărături, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Nielsen. Mai exact, există şase stadii identificate în proces, însă momentan fiecare ţară se află la un nivel sau altul.

În cazul României s-a ajuns la stadiul cinci, mai exact s-a pornit înainte de pandemie de la interesul crescut pentru mâncare sănătoasă şi wellbeing şi s-a ajuns în prezent la shopping online, stocuri limitate şi temerea că preţurile vor creşte.

Acelaşi comportament de consum, oficialii Nielsen l-au identificat în mai multe pieţe din lume.

@ Stadiul 1 numit proactive health-minded buying” indica un interes crescut pentru produse care susţin un stil de viaţă sănătos, mai exact consumatorii erau interesaţi de bunăstarea personală. Acest comportament de consum a fost identificat în momentul în care numărul de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 era relativ redus, cazurile venind de regulă din rândul celor ce veneau de peste hotare.

@ Stadiul 2 poartă denumirea de „reactive health management” şi indică o schimbare în comportamentul de consum - sunt prioritizate bunurile esenţiale pentru sănătatea proprie şi pentru ţinerea în frâu a răspândirii virusului. Aici apare interesul crescut pentru măşti chirurgicale. Este totodată momentul în care guvernul şi autorităţile din fiecare ţară lansează campanii privind protejarea populaţiei. Începe totodată să se remarce transmisia la nivel local a virusului şi apar uneori chiar şi primele decese.

@ Stadiul 3 este intitulat „pantry preparation”, mai exact oamenii încep să facă o serie de cumpărături de rezervă, crescând astfel atât numărul de vizite la magazin, cât şi numărul de produse din coşul de cumpărături. Interesul pentru produse de îngrijirea locuinţei şi personală - spirt, dezinfectant etc - rămâne crescut. La nivel de răspândire a bolii, apar primele zone cu cazuri multiple, implicit şi primele măsuri de carantică. Graniţele încep să se închidă pe fondul creşterii numărului de cazuri, nu neapărat şi al numărului de decese.

@ Stadiul 4 se numeşte „quarantined living preparation” şi este momentul în care creşte interesul pentru shoppingul online şi scade numărul de vizite în magazinele fizice. Acum apar primele probleme de stocuri şi implicit şi presiuni asupra sistemului de livrare. Autorităţile iau măsuri pentru încetinirea răspândirii Covid-19, se restricţionează întâlnirile mari şi încep închiderile de localuri şi magazine. Numărul de îmbolnăviri creşte rapid.

@ Stadiul 5, penultimul şi cel în care se află acum consumatorul român, este numit „restricted living”, mai exact libertatea de mişcare e limitată puternic când vine vorba de shopping, online-ul nu poate satisface necesităţile pe deplin, apar temerile cum că preţurile vor creşte dat fiind disponibilitatea anumitor produse scade. Răspândirea e deja naţională, se impune „lockdown” astfel că oamenii nu mai au voie să iasă din casă decât în situaţii de urgenţă. Întâlnirile sunt interzise chiar şi pentru un număr mic de persoane.

@ Stadiul 6 este cel în care se află în prezent China şi anume „living a new normal”. Oamenii încep să îşi reia activităţile normale, revin la muncă, la şcoală, dar sunt precauţi în abordare pentru că au devenit temători când vine vorba de propria sănătate. Comportamentul de consum s-a schimbat definitiv, online-ul a câştigat teren, iar noile obiceiuri legate de igienă rămân.