Vodafone România a finalizat fuziunea cu UPC România, societate care va înceta să mai existe ca entitate juridică

Autor: Roxana Rosu 31.03.2020

Vodafone România a finalizat fuziunea cu UPC ROmânia, societate care va înceta să mai existe ca entitate juridică, aceasta fiind una dintre cele mai importante tranzacţii de pe piaţa locală de telecomunicaţii.

În urma acestei fuziuni, Vodafone a devenit un grup cu peste 10 milioane de clienţi şi afaceri anuale de 1 mld. euro în România.

Toate drepturile şi obligaţiile UPC Romania vor fi preluate de astăzi de către Vodafone Romania, fără modificări în ceea ce priveşte termenii şi condiţiile din contractele clienţilor şi furnizorilor.

De asemenea, aplicaţia My UPC va fi redenumită în My Vodafone Fix & TV, în timp ce funcţionalităţile acesteia şi datele de logare ale clienţilor vor rămâne neschimbate.