Compania Dantex: Suntem în discuţii cu Taparo să le furnizăm elastic pentru măşti

Autor: Ramona Cornea 31.03.2020

Compania Dantex din Satu Mare este în discuţii cu grupul Taparo pentru a furniza elasticul necesar în producţia de măşti chirurgicale. Techtex, companie parte a grupului Taparo specializat în producţia de mobilier tapiţat, a început ieri producţia de măşti chirurgicale.

”Suntem în discuţii cu compania Taparo să le furnizăm elastic. Am comandat două utilaje care vor produce 30.000 – 40.000 de metri de elastic pe zi. Investiţia a fost de 100.000 de euro şi a fost făcută din banii noştri. Am făcut această investiţie pentru că putem să folosim utilajele şi la altceva după ce trece această criză. Elasticul pentru Taparo este unul fără cauciuc, care să nu se lipească. Noi producem dantele şi franjuri, iar elasticul reprezenta 5% din producţia noastră până acum. Au rămas foarte puţine fabrici în România şi acum trebuie să profităm de această ocazie de a produce”, a declarat pentru ZF Răzvan Mureşan, administratorul Dantex.

Compania Dantex are 65 de angajaţi, iar o parte din ei vor intra în şomaj tehnic în perioada următoare, după cum spune Răzvan Mureşan.  În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 4,3 milioane de lei şi profit de circa 329.000 de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.