Virgil Ichim, CEO Allianz Ţiriac Pensii Private: „Chiar şi în aceste momente pe piaţă există companii care nu îşi pot diminua pe termen lung perspectivele solide“

Autor: Liviu Popescu 01.04.2020

Virgil Ichim, CEO Allianz Ţiriac Pensii Private, consideră că sunt com­panii listate la bursa de la Bucureşti care chiar şi în aceste şedinţe de tran­zacţionare marcate de volatilitate ridicată nu îşi pot diminua pe termen lung perspectivele solide, fiind pro­motorii reconstrucţiei ulterioare a mediului economic ro­mânesc.

„Investiţiile fondu­rilor de pensii în aceste companii îi vor transformă pe parti­cipanţii fondurilor în bene­ficiari ai acestei reconstrucţii, care este deja susţinută prin măsurile economice ale statului român în parteneriat cu instituţiile Uniunii Europene“, spune Virgil Ichim, CEO al unui admi­nistrator care prin inter­mediul fon­dului Pilon II gestionează 14 mld. lei pentru 1,6 milioane de sa­lariaţi. Cei şapte administratori de pensii private din România sunt prin inter­mediul fondurilor Pilon II cei mai mari investitori de la bursa româ­nească, asigurând circa 10-20% din ru­lajul de tran­zacţionare şi fiind in­vestitori la aproape 30 de companii listate la Bucureşti, arată cele mai recente date din rapoartele fondurilor, cele de la iunie 2019.