Prima ieşire publică a guvernatorului BNR de la izbucnirea crizei. Cursul de schimb s-a stabilizat, dobânzile au scăzut, iar retragerile de numerar de la bănci s-au redus, după ce a fost depăşit vârful tensiunilor financiare generate de criza COVID -19

Autor: Claudia Medrega 01.04.2020

♦ Sistemul bancar românesc este solid şi funcţionează cu parametrii de lichiditate şi solvabilitate peste mediile europene, iar sistemul de plăţi a lucrat fără eroare, a transmis ieri guvernatorul BNR Mugur Isărescu în prima ieşire publică de la izbucnirea crizei coronavirus (COVID-19), care a avut implicaţii şi în domeniul monetar, bancar şi financiar.

Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar şi financiar a fost depăşit, a dat asigurări guvernatorul BNR.

„Dacă în perioada 11-20 martie 2020 retra­ge­rile de numerar, de la BNR, ale instituţiilor de credit, pentru a acoperi cererea populaţiei şi a întreprinderilor, au atins nivelul record de 4,4 mld. lei (de două ori mai mult decât în de­cem­brie 2019, perioada sărbătorilor de iarnă), în ulti­mele zile acestea s-au redus substanţial. Valoa­rea numerarului din casele de circulaţie ale instituţiilor de credit a crescut, ceea ce în­seamnă că acum acestea îşi pot acoperi din in­te­rior necesarul de numerar pentru efectuarea plă­ţilor şi alimentarea fluentă a ATM-urilor“, a transmis Isărescu.