COVID-19 în spitale: 79 de cadre medicale de la Spitalul „Sf. Ioan” au fost izolate la domiciliu după ce au intrat în contact cu o pacientă confirmată pozitiv

Autor: Otilia Serescu 01.04.2020

O femeie în vârstă de 62 de ani, care realiza procedurile de dializă la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, a fost confirmată cu COVID-19. În total, 79 de cadre medicale au fost izolate la domiciliu, fiind declanşată o anchetă epidemiologică, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

„În cursul zilei de 31 martie (marţi - n.red.), reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secţia de nefrologie şi dializă a unităţii sanitare”, anunţă sursa citată.

Potricvit GCS, pacienta este asimptomatică şi a fost transferată la Spitalul „Carol Davila", conform procedurilor.

„În secţia respectivă mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19. În acest caz a fost declanşată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unităţii sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfăşurau activitatea în acesta secţie, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenţi de pe secţie li s- a solicitat să rămână acasă”, menţionează sursa aratată anterior.

Toate cadrele medicale sunt asimptomatice şi vor fi testate.