ANPC anunţă alocarea unor case prioritare în magazine pentru persoanele de peste 65 de ani

Autori: Teona Tomoiaga , Mediafax 02.04.2020

În marile lanţuri de magazine, au fost luate măsuri care prevăd alocarea unor case prioritare, în anumite intervale orare, pentru persoanele de peste 65 de ani, anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Autoritatea supraveghează piaţa şi modul în care sunt respectate prevederile ordonanţelor militare în vigoare

Măsura implementată de ANPC se aplică şi pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne sau medici.

Astfel, în marile lanţuri de magazine, vor exista afişe de marcaj vizibile, cu anunţuri clare şi mesaje de avertizare.