CGS: A fost înregistrat un nou deces. Bilanţul ajunge la 116 de persoane

Autor: Otilia Serescu 03.04.2020

Un nou deces provocat de infecţia cu coronavirus a fost înregistrat în România, numărul persoanelor care îşi pierd viaţa din cauza COVID-19 ajungând astfel la 116, anunţă, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Conform sursei citate, este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani.

„Simptomatic din data de 29 martie, fără context epidemiologic, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Mureş în data de 1 aprilie, rezultat pozitiv pe 2 aprilie.”, arată sursa menţionată.

Bărbatul suferea de boli cronice cardiovasculare şi hipertensiune arterială.

Decesul bărbatului a fost declarat joi.