GCS: Încă doi oameni au murit din cauza COVID-19. Bilanţul ajunge la 148 de decese în România

Autor: Otilia Serescu 05.04.2020

Încă doi oameni au murit din cauza COVID-19, iar bilanţul ajunge la 148 de decese în România, anunţă, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Conform sursei citate, este vorba despre un bărbat de 82 ani din Căminul de bătrâni din judeţul Galaţi. El suferea şi de alte afecţiuni: demenţă, cardiopatie ischiemica, fibrilatie atrială, insuficienţă cardiacă.

Cel de-al doilea deces raportat duminică este al unei femei de 70 de ani, din judeţul Giurgiu, internată şi izolată în Spitalul Universitar din Bucureşti.

Femeia avea şi alte afecţiuni, respectiv insuficienţă renală cronică dializată.