Exonia Iaşi, deţinută de antreprenorul Tiberiu Stoian, demarează producţia de ambalaje pentru produse parafarmaceutice, tehnică medicală şi ambalaje pentru alimente
Autor:
Laurentiu Cotu
07.04.2020
♦ Exonia a investit în 2019 3 mil. euro într-o fabrică de ambalaje biodegradabile.
Producătorul de ambalaje premium Exonia din Iaşi, controlat de antreprenorul Tiberiu Stoian, va demara marţi, 7 aprilie, producţia de ambalaje pentru produse parafarmaceutice, tehnică medicală şi ambalaje pentru alimente. Antreprenorul Tiberiu Stoian a declarat recent pentru Mediafax că aşteaptă de două săptămâni să pornească linia de ambalaje pentru industria farmaceutică, însă s-a confruntat cu o problemă legată de imposibilitatea specialiştilor germani de a ajunge în România şi de a pune în funcţiune utilajele.
„Începând de mâine (marţi, 7 aprilie) jumătate din capacitatea fabricii de ambalaje Exonia va procesa ambalaje pentru produse parafarmaceutice, tehnică medicală şi ambalaje pentru alimente. Concret, vom putem livra din stoc sau putem produce la comandă pungi pentru ambalarea individuală sau colectivă a măştilor faciale, a vizierelor sau a altor dispozitive medicale, folie pentru confecţionarea de combinezoane de protecţie, folie pentru confecţionarea de botoşi pentru protectţia pantofilor, pungi metalizate autoclavabile pentru ambalarea sau sterilizarea dispozitivelor medicale, pungi pentru ambalarea clorului şi a altor substanţe biocide, pungi pentru meniuri food livrabile în carantină sau autoizolare, plicuri pentru curierat“, au transmis reprezentanţii companiei Exonia. Aceştia au mai transmis că spitalele, unităţile militare, asocialţiile şi fundaţiile vor achiziţiona produsele la preţ de cost, fără nici un adaos comercial.