Hotărâre în plină criză: Parlamentul a decis majorarea salariilor pentru unii angajaţi plătiţi din fonduri publice

Autori: Teona Tomoiaga , Mediafax 07.04.2020

Parlamentul a modificat Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât salariile personalului din cardul Institutului pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale se vor majora cu 100%, iar angajaţii Bibliotecii Academiei Române cu 30% mai mult.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, vineri, prin vot online, în calitate de for decizional, un proiect de lege care modifică Legea Salarizării, astfel încât de luna viitoare, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale se majorează cu 100%, în plină criză.

De acelaşi tratament beneficiază şi anagajaţii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., Autorităţii Rutiere Române şi Autorităţii Navale Române, ale căror salarii vor fi mai mari cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2019, începând cu luna mai.

Totodată, personalul din cadrul bibliotecilor naţionale sau de importanţă naţională, Bibliotecii Academiei Române, precum şi din cadrul muzeelor de importanţă naţională vor primi un avans de 30% la salarii, începând cu luna august a acestui an.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare din 9 aprilie.

Consultantul financiar Adrian Benţa este de părere că majorarea salariilor în plină criză nu este o măsură potrivită unei crize. “Nu e timpul necesar pentru aşa ceva. Sunt convins că acei angajaţi îşi justifică salariile, dar majorările de salarii, în momentul în care avem un milion de contracte de muncă suspendate, în care cele mai mari salarii din şomajul tehnic ajung la maximum de 2300 lei, nu sunt normale pentru criză. Aceste majorări sunt total atipice în acest context”, a declarat, pentru MEDIAFAX, specialistul.

Până la data de 3 aprilie, peste 840.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în timp ce peste 180.000 de contracte de muncă au fost încetate, conform celui mai recent comunicat de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Citiţi AICI ediţia ZF E-paper de miercuri