Un ambulanţier din Suceava, primul cadru medical din România care a murit din cauza coronavirus

Autor: Laura Buciu 07.04.2020

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, primul deces în urma infectării cu noul corinaviru  în rândul personalului medical, fiind vorba de un ambulanţier de 53 de ani, de la Suceava.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Ministerul Sănătăţii, un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, a murit, după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

Bărbatul a avut simptome de COVID-19 în data de 24 martie 2020. A fost testat şi a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie 2020.
Acesta a fost internat la domiciliu şi nu a acceptat internarea.

Bărbatul a murit acasă, marţi.

„Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îşi exprimă regretul faţă de această pierdere şi transmite condoleanţe familiei. Ministrul Sănătăţii este alături de personalul medical din cadrul SAJ Suceava”, se arată în comunicatul MS.

În prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.