Cum se vor schimba locuinţele după această criză: După pandemie vom vedea mai mulţi oameni care lucrează de acasă, şi investesc în locuinţe, atât în amenajare, cât şi în achiziţia unora mai mari

Autor: Bogdan Alecu 30.05.2020

Tendinţele din imobiliare se vor reorienta cu 180 de grade, mai ales în ceea ce priveşte locuinţele, pe măsură ce, după ce va trece perioada de izolare, tot mai mulţi oameni vor investi mai mult în casa în care locuiesc.

Multe dintre locuinţele proiectate înainte de pandemie vizau latura practică, cu bucătării deschise şi mici în condiţiile în care proprietarii mâncau în oraş sau la locul de muncă, suprafeţe nu prea mari, pentru un preţ mai mic de achiziţie şi de obicei cu balcoane sau terase mai mici, pentru a nu creşte prea mult costul. Toate aceste tendinţe vor fi puternic influenţate de perioada de pandemie, când foarte mulţi corporatişti au lucrat de acasă. Dacă până acum totul putea fi mic şi minimalist, după o lună şi jumătate la domiciliu, perspectiva se schimbă. 

„O mare parte din angajaţi pot lucra eficient de acasă. Dacă până în pandemie companiile închiriau birouri pentru 80% din personal – 20% fiind angajaţi în concedii, delegaţii sau care lucrau de acasă - acum este posibil să vedem închiriate spaţii mai mici, lăsând mai mulţi angajaţi să lucreze de acasă“, a spus Georgian Marcu, acţionar al companiei de consultanţă imobiliară Green Angels. În contextul muncii de acasă, deja tot mai mulţi consultanţi analizează productivi­tatea, în contextul în care situaţia curentă se poate prelungi. 

În prezent, potrivit Colliers International România, în clădirile de birouri, prezenţa anga­jaţilor este între 5 şi 10%; în funcţie de spe­cificul companiei, unele pot ajunge totuşi până la 20-30%.

„Recent, colegii din Europa au desfăşurat un sondaj detaliat apropo de cât de eficientă pare a fi munca de acasă şi probabil că vor repeta aceste sondaje peste câteva săptămâni, pentru a avea o comparaţie. Într-un final, totuşi, măsurarea productivităţii muncii este un proces mai complex şi rămâne de văzut foarte mult cum vor merge lucrurile mai departe. Sentimentul nostru este că da, vom avea un număr mai mare de zile de lucru de acasă sau dintr-un birou de co-working mai apro­piat de locuinţă, dar nu credem că lucrul de acasă poate înlocui pe deplin biroul“, a subliniat Sebastian Dragomir, Partner & Head of Office Advisory în cadrul Colliers International Romania.